8 Creme de Fata Facute in Casa cu Ulei de Cocos – Magia Uleiului de Cocos

Tot ceea ce ne oferă Mama Natură este miraculos.

Dar atunci când darul naturii cumulează o mulțime de principii active benefice este magic.

Uleiul obținut din pulpa nucilor de cocos conține ingrediente active valoroase și indispensabile pentru sănătate, pentru afecțiuni interne dar și externe.

Datorită substanțelor pe care le încorporează are efecte multiple, dovedite prin studii de specialitate. Enumerăm câteva:

-acid stearic, proprietate de curățare
-acid caprilic, caproic și mystic, proprietăți antifungice, antimicrobiene
-acid lauric proprietăți antivirale

Utilizat intern, are un rol important în: creșterea imunității, îmbunătățirea digestiei, eficientizarea activității inimii prin creșterea colesterolului bun, stimulează pierderea kilogramelor în plus, ajută la funcționarea optimă a sistemului tiroidian și endocrin,ș.a.

Utilizat extern, are efecte benefice în, îngrijirea tenului, pielii copului, scalpului, părului, buzelor și dinților. Rezultatele sunt uimitoare, fiind facilitator în vindecarea eczemei, psoriazisului, dermatitei, arsurilor, cu funcții de :regenerare, antiimbatrănire, antibacteriană, stabilizator al barierei lipidice, protecție de radiații UV .

Ulei cocos biona virgin

Substanțele nutritive precum și versatilitatea sa, fac din uleiul de cocos un elixir pentru toate tipurile de piele. Acest ulei poate fi utilizat singur sau ca ingredient pricipal sau ca ulei transportor,deoarece penetrează și se absoarbe ușor, facilitează și absorbția altor uleiuri, fără să interfereze calitativ cu substanțele acestora.

Am selectat câteva produse handmade – loțiune, cremă,mască – care nu necesită un nivel avansat de pregătire și care care au avut feedback-uri pozitive.

Credem că o vă relaxeze, dincolo de beneficiile reale și concrete aduse tenului

Efectul uleiului de cocos este gradat de aceea utilizarea lui în scop cosmetic sau medical, necesită perseverență și motivație, pentru a obține rezultatele scontate.

Uleiul de cocos are un punct de topire ridicat, aproximativ 24-25 grade Celsius, deci se topește atunci când temperatura crește considerabil.

În acest scop, se utilizează procedeul bain-marie: vasul în care punem ingredientele, rezistent la temperatura de fierbere, se așează într-un alt vas, cu apă, care este pus direct pe sursa de căldură.
Important este să sterilizați toate ustensilele folosite, utilizand spirtul medicinal.

În aplicarea produselor obținute, este importantă igiena: zona care urmează a fi tratată se va demachia, curăța, la fel și mîinile sau se va opta pentru utilizarea unei dischete (mai ales cănd sunt inflamații, eczeme,comedoane,etc).

Riscul alergogen a fost foarte rar semnalat, dar, preventiv, testați pe o mică suprafață a pielii compatibilitatea cu uleiul de cocos și cu celelalte ingrediente.

Creme fata facute in casa cu ulei de cocos

Profilaxie și tratament pentru coșuri și acnee.

1. Mască – tratament exfoliantă de față cu ulei de cocos si ulei de migdale pentru cosuri si acnee

Ingrediente:

• 1 lingură de ulei de cocos,
• 1 linguriță de zahăr brun (exfoliant, conține acid glicolic)
• 1/2 linguriță de ulei de migdale (reglează sebuumul, îmbunătățește aspectul pielii, calmează)

Preparare:

Pas 1: Se topește uleiul de cocos în modul bain-marie
Pas 2: Se adaugă zahărul și uleiul de migdale și se omogenează.
Pas 3: Se lasă în repaus până când ajunge la temperatura camerei

Indicații:

Aplicați masca de peeling pe față. Evitați zona gurii și a ochilor.Masați cu blândețe utizând tifon steril.

Lăsați masca de față să acționeze timp de 15 minute. După acest interval de timp, curățați masca cu multă apă caldă.

Ulei cocos

2. Loțiune pentru ten și corp cu ulei de cocos, ceara de albine si ulei de lavanda (zone afectate de coșuri, acnee)

Ingrediente necesare:

ulei de cocos 100 ml,
• 2 lingurițe de ceară de albine
• 5 picături de ulei esențial de lavandă (cicatrizant, antiseptic, antibacterian, parfum relaxant).

Preparare:

Pas 1: Puneți untul de cocos și ceara de albine într-un vas rezistent la temperaturi ridicate, se încălzește la bain-marie .

Pas 2: Când observați că ceara de albine s-a topit, scoateți vasul din apă.Amestecați cu o spatulă mixul rezultat, până când obțineți un lichid uniform.

Pas 3: Lăsați lichidul să se răcească ușor și adăugați uleiul de lavandă.

Pas 4 : Se omogenează prin mișcări energice apoi se depozitează într-un flacon închis ermetic.

3.Cremă de fata pentru prevenire, atenuare riduri. pori dilatați, pete pigmentare datorate vârstei

Ingrediente:

• 20 ml ulei de nucă de cocos,
• 30 ml de ceară de albine (bază hidratantă și calmantă)
• 5 ml de ulei de măceșe (stimulează producția de colagen, combate radicalii liberi, reface structura epidermei, acțiune profundă, se absoarbe rapid)
• 5 ml de vitamina E
• 5 picaturi de ulei de geranium ( cicatrizant, antiinflamator, calmant)
• 5 picaturi de ulei de trandafir (regenerant, tonic)

Preparare:

Pas 1: Puneți uleiul de cocos și ceara de albine într-un vas rezistent la temperaturi înalte și încălziți folosind procedeul bain-marie.

Pas 2: Când ceara de albine s-a topit, scoateți vasul și amestecați cele două ingrediente.

Pas 3: Lăsați lichidul să se răcească ușor

Pas 4: Adăugați ingredientele rămase

Pas 5: Se amestecă din nou bine

Pas 6: Se toarnă crema lichidă într-un recipient care se închide prin înfiletare, evitând astfel să prindă aer în timpul depozitării. Recipientul cu cremă se păstrează în frigider.

Ulei cocos biona virgin

4. Crema de noapte pentru toate tipurile de ten

Ingrediente:

• 4 linguri ulei de măsline (calmant, hidratant)
• 1/2 linguriță rasă ceară de albine ( bază, hidratează, calmează)
• 2 linguri ulei de nucă de cocos
• 3 linguri de apă
• 1/4 linguriță de bicarbonat de sodiu (purifiant puternic)
• opțional rășină de benzoină (crește elasticitatea pielii, prelungește termenul de valabilitate)
• 30 ml apă de trandafiri (efect astringent, revigorant)

Preparare:

Pas 1: Se topește ceara folosind procedeul bain-marie.

Pas 2: Adăugați uleiul de cocos și uleiul de măsline în timp ce amestecați, pentru a obține un lichid uniform.

Pas 3: Separat, se încălzește apa de trandafir și se dizolvă bicarbonatul de sodiu în acesta.

Pas 4: Luați amestecul de ceară și uleiuri din vasul cu apă, și adăugați picăturile de apă de trandafir.

Pas 5: Omogenizați – este indicat să utilizați un blender electric, la o treapta de viteză mică, până când se formează o cremă albă, netedă.

Pas 6: Opțional, adăugați câteva picături de benzoină pentru o durată mai mare de păstrare.

Pas 7: Puneți crema de noapte în recipientul dorit.

Recomandat a se folosi după ce fața, gâtul și decolteul au fost demachiate și curățate. Puteți aplica cu ajutorul unei dischete sau cu vârful degetelor, masând ușor, cu mișcări circulare, păna la completa aborbție. Se evită zona ochilor.

5.Cremă fata anti-rid cu ulei de cocos (potrivită pentru toate tipurile de piele de la cea normală până la cea sensibilă)

Ingrediente:

• 8 linguri ulei de cocos presat la rece
• 4 lingurițe de pelete de ceară de albine
• 8 picături de ulei esențial de luminiță de seară (previne și atenuează îmbatrânirea,hidratează, regenerarează)

Preparare:

Pasul 1: Se pun uleiul de cocos și ceara de albine într-un vas, folosind procedeul bain-marie.

Pasul 2: Așteptați ca ingredientele să se topească și scoateți vasul din apă. Se amestecă bine conținutul.

Pasul 3: Lăsați cremă lichidă să se răcească puțin și apoi adăugați uleiul esențial de luminiță de seară, amestecând ușor.

Pasul 4: Puneți crema în recipentul pregătit. Așezați recipientul în frigider pentru a lăsa crema să se răcească complet. Păstrați crema în frigider.

6. Crema de fata facuta in casa pentru cearcăne si ten obosit

Ingrediente:

• 10 g de ulei de cocos
• 3 g unt de shea (hidratant, revitalizant, cicatrizant, factor de protecție UV)
• 50 ml de ceai verde bio ( efect decongestionant)
• 5 g emulgator (Emulsan, ceară emulsifiantă de măsline)
• 10 picături de conservant cosmetic natural (Biokons)

Preparare:

Pas 1 : Preparați ceaiul verde .

Pas 2: Se topește untul de cocos și untul de shea într-o baie de apă.

Pas 3: Adăugați emulgatorul.

Pas 4: Turnați ceaiul cald încă în amestec.

Pas 5: Continuați să amestecați într-o baie de apă rece până când crema este caldă.

Pas 6: Adăugați conservantul

Pas 7: Se lasă în repaus până la răcirea completă

Pas 8: Se pune crema în recipent și se depozitează în frigider.

Indicație: Masați ușor crema cu vârful degetului index . mișcări blânde. circulare, în jurul ochiului, stimulând circulația sângelui și asigurănd o piele proaspătă.

7. Masca minerală cu ulei de cocos pentru ten sensibil (natural sau afectat de prurit, eczeme, erupții cutanate)

Ingrediente:

• 2 linguri cu ulei de cocos virgin
• 2 linguri de argilă albă ( remineralizant, purifiant)

Preparare :

Pas 1: Puneți uleiul de nucă de cocos într-un recipient rezistent la temperaturi înalte și puneți-l într-un vas cu apă fierbinte (bain-marie). Amestecați în timp ce uleiul se topește.

Pas 2: Scoateți vasul din baia de apă și adăugați treptat argila. Se amestecă energic până se formează o masă netedă.

Pas 3: Lasati masca să se răceasca la temperatura ambientală.

Recomandare: masca minerală cu ulei de cocos trebuie aplicată o dată sau de două ori pe săptămână pe față, pe gât și pe decolteu , curățate în prealabil.

Evitați zona ochilor.

Timpul de acțiune este de 30-45 minute. Apoi , clătiți abundent cu apă caldă. Tamponați fața cu un prosop moale. Pe pielea ușor umedă, aplicați puțin ulei de cocos, masând ușor până la absorbiția completă.

8. Crema de fața luxuriantă cu ulei de cocos (hidratantă, nutritivă, antirid)

Ingrediente:

• 2 linguri de ulei de cocos,
• 1 lingura de unt de shea (hidratează, revitalizează, cicatrizant, factor de protecție UV)
• 2 linguri de ceară de albine,
• 60 ml de ulei de jojoba ( emolient, hidratant)
• ½ linguriță de vitamina E
• 1 linguriță de extract de seminte de grapefruit (antioxidant, antiseptic)
• 4 picaturi de ulei esential de lavanda (cicatrizant, antiseptic, antibacterian).

Preparare:

Pas 1: Puneți untul de cocos, untul de shea și ceara de albine într-un vas și utilizați procedeul bain-marie

Pas 2:Când toate ingredientele s-au topit, scoateți vasul din apă și amestecați conținutul.

Pas 3: Turnați uleiul de jojoba și amestecați.

Pas 4: Lăsați lichidul să se răcească puțin înainte de a adăuga vitamina E, extractul de semințe de grapefruit și uleiul esențial de lavandă.

Pas 5: Pentru răcire și depozitare, turnați crema lichidă într-un recipient cu capac pe care îl depozitați în frigider.Atașați capacul atunci când crema se răcește complet.

In incheiere…

Pielea este interfața dintre eu si non-eu, este acea barieră invizibilă într tine și mediu, între tine și ceilalti.

Atunci cănd suntem într-un echilibru funcțional, bariera este în echilibru ca fermitate și permeabilitate.

Prin afecțiunile pielii, se oglindeste dezacordul intern, un conflict personal privind ceea ce dai, ceea ce primești, libertatea de a te manifesta fără constrângeri.

Pentru că frumusețea vine din interior și este manifestarea armonie tale cu tot ceea ce înseamna viață.

Peste 2000 produse

La noi vei gasi peste 2000 de produse cu livrare rapida

Plata la primirea coletului

Platesti cand primesti coletul, cash sau card

Livrare Rapida

Dorim sa livram produsele in 24 - 48 ore