8 Masti de Par cu Ulei de Cocos Facute Acasa cu Rezultate Garantate

Suntem ființe sociale și ne exprimăm personalitatea, accesând limbajul verbal și corporal (gesturi, mimică, diverse poziții ale corpului, îmbrăcăminte).

Părul, alături de față, este un simbol al eului individual, așa cum îl simțim noi dar și cum îl percep ceilalti.

Dincolo de șablonul conform căruia aspectul fizic nu contează, privind la fața, părul, stilul vestimentar, ne facem prima impresie despre cel cu care socializăm.

Atunci când ne dorim sau comunicăm o schimbare din viață, deseori facem transformări ale podoabei capilare: altă tunsoare, altă culoare, breton. Alteori, când avem o zi proastă, părul pare și el rebel.

Uneori, afirmăm că de fapt părul este cel care ne-a stricat ziua pentru că nu stă în nici un fel!

În concluzie, bunăstarea psihică și fizică sunt revelate de condiția părului.

Starea de sănătate a părului, poate fi corelată cu imaginea de sine și putem să simțim anxietate, inhibare, angoase, complex de inferioritate.

Încrederea și stima de sine pot fi influențate de un păr excesiv de gras, de mătreața vizibilă în păr sau pe haine, de alopecie, de calviție, de un păr deteriorat și tern, de aspectul dezordonat provocat de fire despicate sau rebele.

O multitudine de factori întipăresc caracteristicile structurale ale tipul de păr: genetica, stil de viață, clima, poluarea, apa (dură, acalină, sărată, clorată, etc), produsele de îngrijire (șampoane, balsamuri, etc), stresul, sistemul imunitar, tulburări hormonale, alimentația, factori chimici (ex.vopseaua, produse agresive pentru îndreptare, ondulare), factori fizici (plăci, ondulatoare).

Un remediu universal care se adresează tuturor problemelor părului și scalpului este uleiul de nucă de cocos, virgin și presat la rece (raw), cu atât mai prețios dacă este un ulei bio, din agricultura ecologică.

Este bine de verificat pe etichetă, dacă îndeplinește cele două condiții care nu sunt implicite: virgin (extravirgin) și presat la rece. Doar astfel sunteți siguri că uleiul are toate proprietățile benefice intacte, nefiind supus la temperaturi înalte.

Uleiul de cocos se extrage din pulpa nucii de cocos. Este solid la temperatura camerei și de culoare gălbuie-albă, cu un vag miros de cocos.

Conține 98% acizi grași saturați, dintre care acid lauric (60%) și acid capric, care conferă puternice efecte antifungice, antibacteriene și antiinflamatoare. Există cercetări care atestă că principiile active din uleiul de cocos, vindecă numeroase afecțiuni dermatologice de la nivelul scalpului: dermatita seboreică, ciuperca care cauzează mătreața, eczeme, atenuând pruritul și roșeața asociate.

Un alt studiu confirmă, că fiind o trigliceridă a acidului lauric, uleiul de cocos are proprietatea de a reduce pierderea proteinei (keratina) la nivelul firului de păr – atât a părului deteriorat cât și a părului nedeteriorat .

Datorită greutății moleculare mici penetrează tulpina (ceea ce se vede din firul de păr – 3 straturi) precum și foliculul pilos ( unde este rădăcina).

În plus, conține vitaminele E și K, precum și minerale (magneziu, potasiu, calciu, fosfor și seleniu) și oligoelemente (fier, zinc, mangan și cupru).

Toate acestea, cumulate, au un impact pozitiv în hrănirea și hidratarea scalpului, reglarea circulației sângelui, cu rezultate vizibile concrete: prevenirea descuamării, hidratarea, netezirea, restaurarea structurală la nivel de proteină, stoparea căderii, umplerea firului de păr precum și îmbunătățirea cantitativă și calitativă a creșterii firului de păr, plus de rezistență la factori fizici, mecanici, termici.

În plus, uleiul de nucă de cocos combinat cu ulei de anason, au un puternic efect antiparazitar, eliminând paduchii în 41 din 50 de cazuri.

Fiind un remediu naturist, se poate folosi pentru vindecarea și îngrijirea părului în formula single sau în formula combinată, cu alte remedii, pentru amplificarea rezultatelor dorite.

Uleiul de cocos este un bun transportor, intensificând principiile vindecătoare ale altor substanțe.
Modalități de a îl utiliza în mod simplu și eficient:

Reglează – previne absorbirea în exces a apei care poate deteriora părul – înainte cu 15 minute, de spălare, se aplică și se masează ulei de cocos, începând de la mijloc până la vârfuri Efecte: hidratare optimă.

Susține – adăugați câteva picături, în balsamul utilizat, Efecte: textură moale, mătăsoasă.

Repară – 1-2 lingurițe, se masează scalpul și părul pe toată lungimea; se poate folosi metoda inversiunii:se masează scalpul cu capul îndreptat în jos (aduce un aport mai mare de sânge, crește nivelul de oxigen); se pune un prosop umed cald, se poate lăsa toată noaptea, indicată o cură minim 2- 3 luni.
Efecte: hidratare, regenerare, strălucire, restaurarea sănătății la nivel de scalp și păr.

Stilyng – luați o cantitate mică cât o alună în palmă, frecați mâinile pentru a-l încălzi, aplicați pe toată lungimea firului de păr. Efecte: îmblânzește firele rebele, înmoaie părul des și aspru, cu bucle strânse, îmbunătățește aspectului vârfurilor despicate

Am făcut o selecție de 8 măști pentru păr cu rezultate garantate, date fiind feedback-urile pozitive, unde, alături de uleiul de nucă de cocos, maestru de netăgăduit în vindecarea multiplelor provocări cu care se confruntă podoaba capilară, veți regăsi multe alte ajutoare prețioase, daruri ale naturii.

1.MASCA PĂR USCAT cu Ulei de Cocos

Vei avea: păr hidratat, luminos, vârfurile au aspect mătăsos

Ingrediente:

• 1 lingură de nucă de cocos presat la rece
• 1 lingură miere naturală bio(umectant natural)

Mod de preparare:

Pas 1: Pune ingredientele într-un bol pe care îl așezi într-un vas cu apă fierbinte. Amesteci cu un tel până când mixul este omogen.

Mod de folosire:

Pune un prosop pe umeri pentru a proteja îmbrăcămintea. Aplică cu degetele sau cu o pensulă pe părul uscat sau ușor umezit, de la mijloc pâna la vârfuri. Recomandat a se acoperi părul cu o cască de duș.

Timpul de acțiune: 30-45 minute / 1-2 ori pe săptămână

Se spală 1-2 ori cu un șampon blând, se clătește cu apă caldă, nu este necesar să aplicați balsam.

2. MASCĂ PĂR DETERIORAT (uscat, fragil, casant, aspru, rebel, vârfuri despicate,aspru, tendințe de rupere, fir rigid)

Ingrediente:

• 1 cană de ulei de nucă de cocos organic virgin
• 1/2 linguriță de ulei de bază esențial

Recomandări pentru alegerea uleiului esențial, în funcție de nevoile părului:

Pentru stimularea creșterii: lavanda, mentă, rozmarin,ylang ylang

Pentru parul gras: busuioc, lămâie, rozmarin, ceai verde, ylang ylang

Pentru păr uscat: smirnă, mentă

Pentru scalp uscat/ mătreață: lemn de cedru, mușețel, eucalipt, lavandă, lămâie, smirnă, trandafir, lemn de santal.

Pentru căderea părului: brusture, lemn de cedru, jojoba, cimbru

Pentru păr tern: mușețel, lavandă

Mod de preparare:

Pas 1: Uleiul de cocos se pune într-un bol și se topește prin bain-marie.

Pas 2: Cînd uleiul este lichid, se dă deoparte.

Pas 3: Adaugă ½ linguriță din uleiul esențial ales

Pas 4: Omogenează

Mod de folosire:

Pune un prosop pe umeri în scopul de a proteja hainele. Părul trebuie pieptănat bine, pentru a facilita aplicarea optimă a conținutului.

Se aplică cu degetele sau cu o pensulă (perie pentru vopsit) începând de la scalp, și continuând pe toată lungimea părului, inclusiv vârfurile.

Opțional, puteți masa scalpul, energizând și stimulănd vasele de sânge din această zonă. Recomandat să se acopere capul cu un prosop umed cald sau cască pentru duș.

Timp de acțiune: minim 30 minute- maxim 3 ore.

Spălați și clătiți conform instrucțiunilor menționate mai sus.

3. MASCA pentru accelerarea cresterii parului cu ulei de cococs

Ingrediente:

• 1 lingură Ulei de cocos virgin

• 1 lingură Aloe vera gel – nivel de puritate ridicat (peste 90%) cu minimul de conservanți si aditivi (antimicrobian, antiiflamator, nutritiv pentru foliculul de păr,

• 5-7 picături ulei esențial de rozmarin (hrănește foliculul, stimulează circulația sangvină la nivelul scalpului)

Mod de preparare:

Pasul 1: Puneți 1 lingură de ulei de nucă de cocos extra virgin într-un bol pe care îl așezați într un vas cu apă fierbinte. Amestecați pănă când uleiul se topește.

Pasul 2: Adăugați gelul de aloe vera. Continuați să amestecați.

Pasul 3: Adăugați 5-7 picături de ulei esențial de rozmarin, uniformizând conținutul.

Mod de folosire:

Pune un prosop pe umeri în scopul de a proteja hainele.

Părul trebuie pieptănat bine, pentru a facilita aplicarea optimă a conținutului.

Se aplică cu degetele sau cu o pensulă (perie pentru vopsit) pe scalp și insistând pe rădăcini, energizând și stimulănd vasele de sânge.

Recomandată metoda de inversiune și masarea scalpului deoarece accelerează mocrocirculația la nivelul capului.

Opțional, continuați pe toată lungimea părului, inclusiv vârfurile. Se acoperă capul cu un prosop umed cald.

Timp de acțiune: 15-30 minute / săptămânal

Spălați și clătiți conform instrucțiunilor menționate mai sus

4. MASCA PENTRU STOPAREA CĂDERII PĂRULUI

Ingrediente:

• 2 linguri ulei de nucă de cocos presat la rece

• 1 lingură ulei de ricin pur ( umectant, antiiflamator, antifungic, hidratant intens pentru scalp)

• 2 capsule vitamina E

• 2 linguri Aloe Vera gel, puritate peste 95% (proprietăți antimicrobiene, antiiflamatoare, nutritive pentru foliculul de păr)

Mod de preparare:

Pas 1: Se pune uleiul de nucă de cocos într-un bol,apoi bolul într-un vas cu apă fierbinte. Se amestecă până când se topeste. Se ia bolul separat.

Pasul 2: Se adaugă pe rând,amestecând pâna la completa încorporare, ingredientele menționate.

Mod de folosire:

Pune un prosop pe umeri în scopul de a proteja hainele.

Părul trebuie pieptănat bine, pentru a facilita aplicarea optimă a conținutului.

Se aplică cu degetele sau cu o pensulă (perie pentru vopsit) pe scalp și insistând pe rădăcini, energizând și stimulănd vasele de sânge.

Recomandată metoda de inversiune și masarea blândă dar insistentă, 5-10 minute deoarece accelerează microcirculația la nivelul capului. Continuați să aplicați masca pe toată lungimea părului și vârfuri.

Se acoperă capul cu un prosop umed cald.

Timp de acțiune: 30 – 60 minute / săptămânal

Spălați și clătiți conform instrucțiunilor menționate mai sus.

5. MASCA PENTRU TRATAREA AFECȚIUNILOR SCALPULUI (mătreața, foliculita,dermatita seboreică, alopecie, acnee cheloidă)

Ingrediente:

• 6-7 caței de usturoi românesc, cultură bio (sursă bogată de sulf, facilitează constituirea keratinei, proprietăți antifungice, antioxidante)

• 100 ml ulei de cocos extravirgin raw

Mod de preparare:

Cățeii de usturoi necurățați, se spală, se șterg bine și sunt ușor presați cu un cuțit.

Într-un borcan de sticlă, puneți 100 ml ulei de cocos în care adăugați cei 6-7 căței de usturoi.

Amestecați astfel încât usturoiul să fie acoperit de masa de ulei. Lăsați la macerat, timp de 7 zile, într-un loc răcoros și uscat, ferit de lumină.

Mod de folosire:

Pune un prosop pe umeri în scopul de a proteja hainele. Părul trebuie pieptănat bine, pentru a facilita aplicarea optimă a conținutului.

Se aplică cu degetele sau cu o pensulă (perie pentru vopsit) pe scalp și insistând pe rădăcini, masând în limita confortului.Se acoperă capul cu o cască de duș.

Timp de acțiune: 30 – 60 minute / săptămânal

Spălați și clătiți conform instrucțiunilor menționate mai sus

6. MASCA BENEFICII MULTIPLE: TRATAREA AFECȚIUNILOR SCALPULUI / STOPARE CĂDERII / LIMITARE DEPIGMENTARE / VOLUM

Ingrediente:

• 2 linguriță de suc de ceapă (conține sulf – stimulează producerea de colagen, catalaza- funcție de regenerare, limitează depigmentare-albirea, încărunțirea, efect antifungic)
• 1/2 lingură de ulei de nucă de cocos raw

Mod de preparare:

Pas 1: Blenduiți (sau dați pe răzătoare) 2-3 cepe medi, până devin pastă. Pasta o puneți într-un tifon sau strecurătoare, obținând un lichid limpede.

Pas 2: Topiți uleiul de nucă de cocos folosind bain-marie

Pas 3: Dați deoparte bolul cu uleiul, lichid acum, și adăugați 2 linguri de suc de ceapă, amestecând.

Mod de folosire:

Pune un prosop pe umeri în scopul de a proteja hainele.

Masca se aplică cu degetele sau cu o pensulă (perie pentru vopsit) concentrează-te pe scalp și masând în limita confortului. Se acoperă capul cu o cască de duș.

Timp de acțiune: 20-30 de minute / 1-2 ori pe săptămână

Spălați și clătiți conform instrucțiunilor menționate mai sus

7. MASCA PENTRU PĂR DECOLORAT CHIMIC, VOPSIT , SUBȚIRE

Ingrediente:

• 1 lingură ulei de nucă de cocos extravirgin presat la rece

• 2-4 picături de ulei de cânepă ( regenerant, adjuvant în creșterea părului, hidratant)

• 1/2 de banană bio ( conține B6, A, E, potasiu, folați care fortifică și hrănesc)

• 1/2 de pulpă avocado bio (mix de vitamine A, E, D, acizi grași, antioxidanti)

• 1 ou bio (sulf, licitină, proteină,rol nutritiv)

• 1 lingură de miere organică

• 1 linguriță gel de aloe vera, puritate peste 95% (proprietăți antimicrobiene, antiiflamatoare, nutritive pentru foliculii de păr)

• 2-3 picături de ulei esențial preferat

Mod de preparare:

Pas 1. Puneți uleiul de nucă de cocos și topiți-l prin bain-marie,

Pas2: Adăugați mierea

Pas 3:Pasați banana și avocado intr-un bol, separat.

Pas 4: Luați vasul din apa care fierbe.

Pas 5: Adăugați piureul obținut, uleiul de cânepă, oul, gelul de aloe vera, precum și uleiul esențial. Se amestecă ingredientele până se formează o pastă.

Mod de folosire:

Se aplică pe părul pieptănat și curățat de produse cosmetice, de la rădăcina până la vârfuri.

Verificați să acoperiți toată suprafața. Puteți, chiar indicat, să puneți o cască pentru duș sau folie alimentară.

Timp de acțiune: 30-60 minute / săptămânal

Clătiți cu apă caldă până la completa curățare a părului. Nu utilizați șampon!

8. MASCA PENTRU PĂR GRAS ȘI TENDINȚE DE ÎNGRĂȘARE

Ingrediente:

• 2 linguri ulei de nucă de cocos rafinat sau virgin

• 2 linguri ulei de jojoba ( vitamina E, acizii grași Omega 6 și 9, reglementează producerea sebumului)

• 5 picături ulei neem organic 100% (previne descuamarea,mătreața, eczema, căderea părului, stimulează creșterea parului.

• 12 picaturi ulei esențial de mentă (conține mentol, efect de răcire la nivelul scalpului, diminuează secreția de sebum)

• 5-10 picături de ulei de cătină (vitamina C, E, A, complexul B, calciu, magneziu si fier, serotonină, curăță și degresează scalpul)

Mod de preparare:

Pas 1: Puneți uleiul de cocos într-un vas și îl topiți prin bain-marie.

Pas 2: Adăugați uleiul de jojoba și amestecați

Pas 3: Luați vasul de la sursa de căldură, încorporați restul ingredientelor, omogenizând conținutul.

Mod de folosire:

Turnați o cantitate mică în palma mâinii, frecați ușor palmele, încălzind astfel produsul, aplicați pe scalp, exercitând un masaj ușor. Continuați să aplicați masca pe toată lungimea părului și vârfuri. Se acoperă capul cu o cască de duș.

Timp de acțiune: 60 minute / 1-2 ori pe săptămână / 2-3 luni.

Clătiți cu apă caldă până la completa curățare a părului. Utilizați un șampon blănd.

Sfaturi:

Nu pieptănați părul când este ud.

Folosiți piepteni din os, lemn, perii cu păr natural.

Înainte de aplicarea măștii, periați părul, pentru a îl curăța de impurități.

Înfășurați, după aplicarea măștii, un prosop cald ușor umed, pentru crearea efectului de saună.

Nu intrați în panică dacă masca devine consistentă pe păr: frecați ușor o șuviță și observați cum căldură degetelor, face masca fluidă.

În loc de șampon sau când observați că au rămas reziduuri uleioase, puteți mixa 1-2 ouă, aplicați pe scalp și pe toată lungimea, masați și clătiți cu apă caldă – călduță!!
Pentru că nu vreți omletă ci un păr strălucitor și fortifiat. Oul are proprietatea de a absorbi uleiul în surplus.

Qigongul este o disciplină care cuprinde o multitudine de tehnici de mii de ani, care permite prelungirea vieții, menținerea sănătății, atingerea longevității. Sunt practicanți ai aceste tehnici, cărora la 70-80 de ani,începe să le crească păr negru.

O practică terapeutică, benefică pentru stimularea aportului de sânge și nutrienți la nivelul capului, precum și dizolvarea blocajelor energetice:

-masați cu buricele degetelor zona părului de la frunte – vârful capului – ceafă,apoi de la frunte – deasupra urechilor – ceafă – 9-18-36 ori

-bateți ușor capul, cu degetele ușor îndoite (ca si cum loviți o tamburină) – 9-18-36 ori.

Suntem motivați intrinsec și extrinsec, ca părul să fie, dincolo de o exprimare estetică, o expresie a armonie întregului microunivers personal.

În unele culturi, părul este văzut ca puterea interioară a omului, legătura divină cu Înțelepciunea cosmică, prin intermediul căreia vocea intuitie se face auzită.

Unii autori consideră că părul depozitează emoții vechi. Atunci când simțim brusc că dorim să ne tundem, semnifică o purificare de emoții stagnante.

O afecțiune are la bază un nivel crescut de stres emoțional, fizic sau mental.

Pentru a ameliora sau elimina consecințele nefaste putem învăța să ne schimbăm modul de a interpreta și reacționa la experiențe, să ne oferim timp de calitate prin plimbări, activități relaxante, aromoterapie, exerciții simple de respirație, cromoterapie.

Apelați cu încredere la ajutorul terapiilor complementare, care facilitează vindecarea prin manifestarea inteligenței corpului, acel înțelept doctor interior.

Peste 2000 produse

La noi vei gasi peste 2000 de produse cu livrare rapida

Plata la primirea coletului

Platesti cand primesti coletul, cash sau card

Livrare Rapida

Dorim sa livram produsele in 24 - 48 ore