10 Tratamente Naturiste pentru Parazitii Intestinali la Adulti

Doar cuvântului parazit ne induce o stare de disconfort dar dacă ne gândim la ideea de paraziți intestinali în propriul corp simțim teamă și îngrijorare.

Și suntem îndreptățiți, atunci când suntem gazde pentru musafiri nepoftiți care produc pagube, uneori, ireparabile.

Involuntar, le oferim cazare și masă, ei vor profita all-inclusive, și la fine plătim tot noi facturi cu costuri deloc neglijabile.

Paraziti intestinali adulti

Deoarece oaspeții profitori consumă elemente nutritive necesare organismului uman și elimină toxine, simptomele sunt în funcție de tipul de parazit: de la crampe abdominale persistente, meteorism, flatulența, diaree constantă și abundentă, reacții alergice, deficiențe nutritive și vitaminice care duc la anemie și oboseală, febră, edeme sau scăderi bruște în greutate, pâna la dureri musculare și articulare, bruxism, migrene, crize epileptice.

În Italia, conform unui studiu, a reieșit că 1 din 5 bolnavi care prezentau alergii, prurit cutanat sever, dermatită atopică, a fost depistat cu paraziți la examinarea probei de scaun.

Sursele de infestare sunt numeroase: apa, fructe și legume insuficient spălate, carne procesată incomplet termic (porc, vită, pui, pește de apă dulce, crustacee), sexul cu o persoană purtătoare, mersul desculț prin zone infestate, contactul cu insecte transportoare, manipularea neglijentă a excrementelor animalelor de companie.

Toate sunt favorizate de o igienă precară, un sistem imunitar slăbit precum și o microfloră intestinală dizfuncțională – echilibrul la nivelul colonului și a intestinului subțire constă într-o populație de 85% bacterii foarte drăguțe (probiotice) și 15% bacterii mai puțin drăguțe dar necesare (agenți patogeni).

Paraziții intestinali sunt microorganisme care infestează tractul gastro-intestinal, dar ouăle și larvele, pot trece în sistemul sanguin și limfatic, și, implicit în țesut, mușchi, organe (ficat, plămâni, creier, pancreas).

Paraziții pot fi vizibili în pliurile anale, la un examen coproparazitologic, sau, sunt depistați prin investigații aprofundate: teste de sânge, hemocultura, biopsie, tomografie, teste specifice (testul Scotch).

Există o gamă largă de specii de paraziți care ne pot afecta. Într-o societate puternic industrializată, cei mai frecventi întâlniți sunt: oxiurii, limbricii, tenia, giardia lamblia, mai rar, trichinella.

Oxiurii (Enterobius vermicularis) , sunt viermi albi, care provoacă infecția numită oxiuroză sau enterobioză .

Ouale sunt vizibile în pliurile perianale și viermii morți în scaun, pe lenjeria intimă, pe cearceafuri. Ouăle de oxiuri pot supraviețui departe de corpul uman până la 3 săptămâni, de aceea, chiar cu tratament dar în absența unui mediu igienic, există riscul reinfectării.

Interesant e că oxiurii masculi își conservă energia pentru reproducere, în timp ce femelele se deplasează noaptea, spre anus și depun ouăle.

Așa se explică  pruritul sever în zona perineului și anusului. La femei, viermii migrează spre zona genitală și pot cauza inflamații vaginale.

Este facilă infestarea cu ouăle acestui parazit, prin aer, apă, obiecte, alimente contaminate.

Simptome: dureri și crampe persistente în abdomenul inferior și inghinal, constipație, oboseală, tulburări de somn, scăderea apetitului și pierderea în greutate.

Toate cumulate duc la disconfort psihic astfel încât ”gazda” paraziților devine o persoană nervoasă, irascibilă, cu toleranță minimă la efort.

În cazuri grave (infestare masivă, imunitate scăzută) poate provoca inflamarea intestinului, infecția tractului urinar.

Limbricul (Ascaris lumbricoides)– are o conotație amuzantă datorită umorului popular dar este un strateg uimitor provocând ascarioza.

Gazda se infestează prin ingestia alimentelor contaminate cu ouă. Acestea, ajunse în intestin, eclozează, larvele penetrează pereții intestinali și ajung în sănge si limfă, tranzitând până în salivă, prin circuitul plămâni – bronhii – laringe.

Larvele sunt reînghițite , ajung in stomac, și se stabilesc în intestinul subțire, unde se formează limbricul adult, care poate ajunge pană la 40 cm și are o durată de viață de până la 2 ani.

Infecția poate fi asimptomatică sau poate avea simptome ca: tulburări digestive, dureri abdominale, vomă, accese puternice de tuse, secreții de sânge și larve , tulburări de somn.

Când infestarea este masivă, larvele provoacă inflamații și sângerări ale sistemului respirator, pneumonie, simptomalogie astmatică. Viermii adulți, afectează zonele unde se deplasează, cauzând complicații obstrucție intestinală, inflamarea apendicelui, congestie biliară.

Tenia –  se preia prin consum de carne insuficient prelucrată termic ( porc, vită, pește). De la bovine, omul o preia doar în forma larvelară (cisticercii). Larva se prinde de mucoasa intestinală, provocând infecția numită teniază. În cazul ingerării cărnii de porc infestate, parazitul se preia sub formă de ouă, care eclozează la nivel de intestin; larvele pot migra în mușchii, țesutul conjunctiv subcutanat, ochii și creier, cauzând cisticercoza.

În general asimptomatică, contaminarea poate avea unele semne in faza de debut: dureri abdominale, greață, scăderea/ creșterea apetitului, stare generală de slăbiciune datorată consumului de către parazit a substanțelor nutritive. La nivel de parazitoză multiplă, date fiind implicațiile, simptomele sunt corelate cu organele afectate. Sunt necesare investigații complexe, chiar extirparea chirurgicală a parazitului, pentru a evita complicații letale.

Giardia lamblia – este agentul patogen care cauzează giardoza, fixându-se în duoden sub formă de chisturi.

Contagiunea gazdei umane se face prin ingerarea chisturilor de lamblia, excretate prin fecale de om și animale care ajung în surse de apă potabilă, alimente, piscină sau prin transmitere sexuală.

În faza de debut a giardozei, prevalează crampele abdominale, diaree cronică, meteorism, greață, vomă, scăderea apetitului.

Din cauză blocării absorbției de nutrienți la nivelul intestinului, se poate resimți o, stare generală de devitalizare. Diareea neregulată și flatulența se pot manifesta pâna la eradicarea totală a chisturilor.

Trichinella – este un parazit multicelular, care provoaca trichineloza, boala care nedepistată, este fatală. Infestarea se face prin consumul cărnii infectate, de porc sau vânat.

Agenții patogeni se înmulțesc în mucoasa intestinului gros, de acolo migrând prin vasele sangvine și limfatice spre mușchi.

Persoana infectată acuză dureri musculare, umflături ale pleoapelor (sensibilitate la lumină, dureri oculare) și sângerări în ochi, febră și frisoane, sete, transpirații.

Toxoplasma Gondi –  este un intrus agresiv, pentru care intestinul este doar o gazda intermediară, deplasându se spre creier, ochi, atacând sistemul nervos central.

Agentul purtător este pisica. Adulții se infectează adesea prin ingerarea de apă contaminată, legume sau carne insuficient gătită, contaminată de animale infectate.

La femeile gravide, toxoplasma contagiază fătul, trecând prin placentă, poate provoca un avort spontan sau, copilul are probleme neurologice.

Unul dintre simptome este inflamarea ganglionilor, dar toxoplasmoza poate fi și asimptomatică, depinzând de gradul de deficiență imunologică. Dr. Kevin D. Lafferty, de la Institutul de Științe Marine din cadrul Universității din California Santa Barbara afirmă ca acest protozoar are abilitatea de a activa neurotransmițători care determina manifestări psihiatrice: demență , anxietate, tulburări mintale cu un crescut risc suicidar.

Putem observa că paraziții invadează gazda, consumă din nutrienții vitali organismului și exercită o strategie de supraviețuire cu scopul de a nu fi depistați, eliberănd substanțe toxice, în vederea derutării și anihilării sistemului imunitar.

Treptat, corpul gazdă este otrăvit, starea de sănătate fizică se degradează cu consecințe în sfera psihică, comportament autolimitant, labilitate emoțională.

Bolnavul își pierde puterea de concentrare și performanța memoriei, acuză oboseală cronică, clachează la efort, devine nervos, anxios, depresiv, boala ampretându-i întreaga personalitate.

Din momentul infectării, corpul uman devine pentru paraziți un câmp de luptă: inavadează, cotropește, controlează, devorează, extermină. Abordarea bolilor și a tuturor implicațiilor nefaste, este recomandat să fie una holistică, care include remedii naturiste, nutriția, reechilibrarea florei  intestinale, întărirea imunității.

Vă sugerăm căteva remedii, din cămara Mamei Natură, ușor de preparat si cu rezultate benefice.

Alimentele medicamente sunt mereu lângă noi, și, deseori neglijăm prinosul lor, considerându-le oarecum comune: varza, morcovul, usturoiul, papaya, semințele de dovleac, uleiul de cocos.

1. Varza

varza pentru tratement paraziti intestinali

Varza are efecte benefice pentru  tractul gastro-intestinal, normalizează nivelul de zahăr din sange și colesterolul, facilitează controlul greutății corporale.

Conține glutamină și izotiocianații anti-inflamatori cu rol de protecție și refacere a membranele mucoase ale tractului digestiv precum și a florei intestinale.

Se recomandă a se bea suc de varză, 1 l, în cursul unei zile, în prize mici pentru a nu produce greață.

Se poate consuma sub formă de salată, în combinație cu morcov ras, usturoi pisat și ceai de Kombucha (probiotic) – înlocuind oțetul.

2. Usturoiul

Usturoiul Beneficii

Usturoiul are efecte antifungice, antibacteriene, antiseptice, antiparazitare datorită substanțelor conținute: alicină, aminoacizi. sulf.

Pentru a elibera substanțele, usturoiul trebuie presat și lăsat câteva minute.

Poate fi folosit și singur în scopul de a eradica paraziții intestinali, consumând dimineața, pe stomacul gol, 3 căței de usturoi.

Această cură se ține 15 zile.

3. Morcovul

Morcov tratament naturist paraziti intestinali

Morcovul conține beta-caroten, vitamina A, vitamina C, zinc, care susțin sistemul imunitar.

Amestecați 2 morcovi rași (crud, gătit la abur, grătar) cu 2 linguri ulei de semințe de dovleac și  mâncați  pe stomacul gol.  în fiecare dimineață, timp de o săptămână.

4. Seminte Dovleac

Seminte Dovleac

Semințele de dovleac conțin compusul cucurbitacin, care este deosebit de benefic împotriva viermilor intestinali. Cucurbitacin poate paraliza paraziți, dizlocându-i din mucoasa intestinului. Sfaturile bunicii:

  • 1 lingură de semințe de dovleac crude (pisate) cu 2 linguri de miere/ dimineața pe stomacul gol / 7 zile

sau

  • 100-200 gr de semințe de dovleac crude (pisate), după care se iau 1-2 lingurițe de ulei de ricin / 7 zile. Studii recente au arătat că uleiul de ricin datorită acidul ricinoleic și acizilor grași, este un stimulator al sistemului imunitar si limfatic, catalizator antiinflamator și antimicrobian, stimulează peristaltismul facilitând evacuarea paraziților din intestin, fără repercursiuni pentru microfloră. Contraindicat femeilor gravide și celor care alăptează, dat fiind efectul puternic laxativ al uleiului de ricin.

5. Semintele de in si cuisoare

Seminte in tratament paraziti intestinali adulti

Remediu cu semințe de in și cuișoare:

  • 1 lingură de cuișoare (proprietăți analgezice, anticonvulsive și antibacteriene, conțin acizi grași esențiali, fibre, antioxidanți care susțin funcțiile digestive)
  • 10 linguri de semințe de in (capacitate mare de absorbție, care promovează evacuarea agenților nocivi acumulați în intestin, adjuvant în formarea probioticelor din intestin)

Dimineața, cu stomacul gol, se iau 2 linguri din această pulbere, se amestecă într-un pahar de apă caldă sau suc proaspăt de grapfruit sau, se adăuga peste cerealele de la micul dejun. Luați acest remediu timp de 7 zile, faceți o pauză 7 zile,și reîncepeți din nou, pentru  alte 7 zile. În scop profilactic, repetați acest tratament la fiecare 3 luni.

6. Turmerincul

turmerinc

Turmericul este recunoscut pentru efectele curcuminei, a uleiurilor volatile și a unui număr impresionant de fitochimicale.

Funcționează ca un agent antibacterian, analgezic, antioxidant, antitumoral și antiseptic intern: ucide viermii intestinali și ameliorează simptomele ca balonarea, durerile abdominale, greață.

Amestecați ½ linguriță de praf de turmeric cu un vârf de sare neiodată în jumătate de cană de apă caldă și beți timp de 5 zile, dimineața, pe nemâncate.

7. Seminte de Papaya

Papaya seminte

Fructul de papaya s-a dovedit miraculos tratând la o rată de 74-100% cazurile de infestare cu paraziți intestinali.

Studiile ințiate de medicii de la Spitalul MY din Indore, India, precum și un studiu nigerian, publicat în Journal of Medicinal Food 2007 au confirmat acțiunea antiparazitară a papainei, substanță ce se găsește în proporția cea mai ridicată în semințele fructului.

Consumați aproximativ 5 – 6 semințe proaspete sau uscate pe stomacul gol, sau, zdrobiți semințele și amestecați-le cu o linguriță de miere.

Consumați de 2-3 ori pe zi, până la eradicarea paraziților.

8. Uleiul de nuca de cocos

Ulei de nucă de cocos presat la rece – consumați zilnic 2-4 linguri.

Acest ulei este bogat în trigliceride cu lanț mediu, cu efecte antiparazitare confirmate clinic dar și de fortificare a imunității, având proprietățile antivirale, antifungice, antibacteriane, antiparazitare, antioxidante, imunostimulatoare.

9. Uleiul esential de Oregano

Uleiul esențial de oregano este un combatant al paraziților intestinali, existând numeroase studii, prin care se atestă că are proprietatea de a inhiba creșterea, dezvoltarea și multiplicarea microorganismelor.

Este listat ca unul dintre cele mai eficiente antibiotice naturale, fiind și puternic agent antioxidant (cantitate mare de polifenoli) și antimicrobian, accelerează vindecarea mucoasei intestinale inflamate.

Puneți 3-4 picături de ulei de oregano esențial într-un pahar cu apă cu sucul de la o lămâie, și beți acest amestec de 3 ori pe zi, timp de 7 zile.

Numărul de picături diferă (poate fi 7-10)  în funcție de concentrația uleiului esențial de oregano, care este comercializat în combinație cu un ulei de transport (ulei de măsline). Informați-vă citind cu atenție prospectul, utilizat necorespunzător devine toxic.

10. Uleiul de catina

Uleiul de cătină, este lider în susținerea imunității organismului, datorită conținutului ridicat de vitamina C, precum și minerale, vitaminele A, E, B12, ceea ce face să fie imunostimulant, adjuvant antiiflamator al mucoase intestinale, neutralizează toxinele, previne aciditatea excesivă la nivel digestiv, facilitează absorbția elementelor nutritive, reface microflora intestinală.

Cercetătorii afirmă că, doar consumând în fiecare zi 3 pahare cu suc de cătină ne refacem necesarul zilnic de vitamina C. Puneți 3 5 picături într-un pahar cu apă, beți de 3 ori pe zi, timp de 7 zile.

Deseori, s-a semnalizat că disconfortul local (mâncărimea severă) nu dispare odată cu începerea tratamentului. De aceea sunt recomandate băile locale cu sare Epsom (sare amară), aplicarea uleiului de ricin sau ulei de nuca de cocos extravirgin, toate avănd efecte antiseptice și calmante.

O condiție ce asigură reușita, este ca toți membrii familiei să urmeze un tratament,  pentru ca riscul reinfestări să fie nul.

Concluzie

Toate remediile descrise mai sus sunt atât în scop de tratament, cât si profilactic

Infestarea cu paraziți este posibilă pe un fond imunitar slăbit.

Altfel, există în fiecare zi posibilitatea de a fi în contact cu microorganisme care pot provoca afecțiuni cu consecințe letale.

De aceea, este prioritară igiena și alimentația, cu aport scăzut de zahăr, gluten, carbohidrați, lactate,  păstrând sănătatea sistemului gastro-intestinal.

A bea cantitatea optimă de apă, înseamnă hidratare, înseamnă purificare sânge, limfă, un colon sănătos prin accelerarea peristaltismului intestinal, înseamnă grja cea mai simplă dar cea mai importantă pentru corp, minte, psihic.

Cănd spui sănătate spui un sistem imunitar în parametri fiziologici normali.

La aceasta contribuie și înlăturarea stresului, o gândire optimistă, exerciții fizice, practici ca Qigongul, terapii alternative care facilitează integrarea și activarea substanțelor adaptogene și imunostimulatoare (acupunctura, Bowtech, reflexoterapia)

Un tratament eficient și eficace trebuie să:

  • întărească sistemului imunitar, facilitând formarea de anticorpi,
  • să conțină substanțe care pot ucide paraziții în toate formele (ou, larvă, adult),
  • să ajute organismul să-i elimine din sistem,
  • să aibă proprietatea de a ameliora simptomele deranjante până la vindecarea completă,
  • să stimuleze refacerea microflore intestinale, mucoaselor, țesuturilor și a structurilor afectate
  • să nu genereze efecte secundare negative.

Am selectat căteva produse care au ca ingrediente remedii ce îndeplinesc cerințele unui tratament complet pentru vindecarea infecțiilor cu paraziți intestinali la adulți (nu exclusiv) și refacerea bunăstării organismului.

Este prioritar să compensăm deficiențele și să ajutăm întregul să rămână în armonie, apelând la suplimentele naturale, cum ar fi vitaminele, mineralele și oligoelementele.

Recomandăm, ca alături de fiecare să adăugați mierea Manuka 400+, 500 gr, Apiland, considerată cel mai puternic antibiotic natural cunoscut.

Worm End Sirop 100 ml, Star International

Parasitoff 10 ml cu Activator 50 ml, Steaua Divina Parasites

12 Detox Forte 60 cps, Herbagetica

Giardinophyt 30 ml, Plant Extrakt

Toate remediile descrise mai sus sunt atât în scop de tratament, cât si profilactic.

Informăndu-vă corect asupra proprietăților fiecărui remediu, asupra condițiilor și cerințelor impuse de afecțiunea de care suferiți, de necesitățile propriului organism corelate cu stilul de viață personală, aveți libertatea de a alege combinația optimă, sau de a apela la magazinele naturopate, alegând produse care înglobează ingrediente cu proprietăți vindecătoare recunoscute.

Tratați afecțiunea fără înverșunare, cu înțelegerea că dincolo de boală, durere, suferință, disconfort, este un sens mai profund.

Ce poate să vă oglindească existența un parazit în  propriul corp? Poate aveți o relație în care o persoană se comportă la fel ca un parazit, sau chiar dumneavoastră vă simțiti așa sau ați devenit astfel pentru altcineva- profit, abuz, constrângeri, prejudecăți, negare de sine, separare, conflict intern puternic.

Uneori paraziții care ne rod pe înăuntru, sunt concepte, tipare, convingeri care ne sunt impuse și pe care le acceptăm constrănși dar care ne ”mănâncă de vii”.

Atunci cănd deveniți conștienți de cauza profundă, alegeți să fiți mereu de partea voastră, acceptați-vă propriile nevoi, emoții, gânduri, fără a abuza sau a lăsa pe cineva sa profite, luând decizii în mod responsabil și asumat, care vă ajută să vă simțiți împliniți.

Peste 2000 produse

La noi vei gasi peste 2000 de produse cu livrare rapida

Plata la primirea coletului

Platesti cand primesti coletul, cash sau card

Livrare Rapida

Dorim sa livram produsele in 24 - 48 ore